Pagini

marți, 14 aprilie 2015

Cat costa si daca mai merita sa investesti intr-o mica ferma de vaci pentru productia de lapte

Cresterea vacilor pentru productia de lapte este o activitate cu o indelungată traditie in România. Oare câti nu s-au gândit să isi facă o mică fermă de vaci de lapte la tară ? Este probabil una dintre cele mai frecvente idei de afaceri la care se gândesc cei care vor să facă afaceri la tară.
Din păcate vremurile s-au schimbat, si acum tot mai putină lume este interesată de o mică afacere de acest gen. Vom vedea in continuare de ce, si ce trebuie să ia in calcul cei care au o astfel de idee de afaceri.

Ca urmare a introducerii de la 1 ianuarie 2014 a măsurilor care interzic vânzarea laptelui neconform in piete si târguri multi fermieri s-au gândit să renunte la această activitate. Si tocmai când erau pe punctul de a renunta guvernul a mărit volumul subventiilor pentru acest sector, iar cei care erau gata “să se lase păgubasi” s-au răzgândit. A apărut insă o altă problema: supraproductia. Ca urmare a măsurilor luate de crestere a subventiei pentru lapte, a crescut productia de lapte cu peste 14%. Cu toate acestea fermierii români au mers inainte, numai că de la 1 Aprilie 2015, odată cu eliminarea cotei de lapte in Uniunea Europeană, afacerile micilor fermieri au inceput să inregistreze o scădere substantială a profitabilitătii.

Marea problemă pentru cei care se ocupă cu cresterea vacilor pentru lapte o reprezintă desfacerea.
Până in 2014 cei care aveau mici ferme de vaci pentru productia de lapte aveau următoarele optiuni pentru valorificarea produselor lactate:
-  vânzarea către marii procesatori
-  vânzarea in târguri si piete
-  vânzarea prin intermediul automatelor de lapte
-  vânzarea prin intermediul magazinelor
De la 1 ianuarie 2014, odată cu interzicerea totală a vânzarii laptelui neconform (inclusiv in piete si târguri), posibilitatile de desfacere a laptelui proaspăt au fost extrem de mult restrânse pentru multi producători, marea majoritate ne-având dotările necesare care să le permită să producă in conformitate cu normele europene. Asa că multi dintre micii fermieri au rămas “la mâna” marilor procesatori. Lovitura cea mare a venit insă in 2015. Dacă pâna la 1 Aprilie 2015 marii procesatori au cumpărat de la micii fermieri români, acum acestia incep să renunte la micii fermieri datorită ofertelor foarte bune pe care le primesc din Polonia, Ungaria si alte tări europene. Sindicatele Agrostar consideră că in lipsa unor măsuri guvernamentale de sprijin peste 60% din fermele de vaci din România vor dispărea ca urmare a eliminării cotelor UE la lapte din 1 aprilie 2015.
In aceste conditii infiintarea unor mici ferme de vaci pentru productia de lapte pare să devină total nerentabilă.

Există totusi si solutii, prima fiind aceea a infiintării unor ferme mari cu un inalt grad de automatizare. Acest lucru presupune investitii foarte mari, care nu pot fi realizate de micii fermieri, nici măcar cu ajutorul fondurilor europene, deoarece contributia financiară pe care trebuie să o pună intreprinzătorii pentru cofinantarea proiectului este mare.
A doua solutie pentru micii fermieri o reprezintă realizarea unei mici fabrici de brânzeturi alături de ferma de vaci. Brânzeturile pot fi stocate perioade relativ indelungate de timp si astfel producătorul nu mai este supus presiunii vânzării imediate. Pentru cei care au un capital mic de pornire nu este insă prea usor de făcut asa ceva. Desi la prima vedere o mică ferma de vaci de 20 de capete, care să aibă lângă ea si o mică sectie de productie a brânzeturilor pare să fie o afacere mică, care poate fi pornită cu 20.000 – 30.000 euro, nu este deloc asa! In România anului 2015 ca să poti să iti vinzi produsele trebuie să respecti un sir de reguli europene si românesti referitoare la siguranta alimentară. Toate aceste legi si reglementări conduc intr-adevar la cresterea securitătii alimentare (ceea ce nu e rău), dar in acelasi timp conduc si la cresterea volumului investitiilor necesare pentru demararea afacerii.
Asa că, pentru a demara o astfel de afacere, ar trebui să iei in calcul cel putin următoarele costuri investitionale:

Ferma de vaci
- Constructie hală + dotări (430 mp):  65.000 Euro
- Depozit furaje (90 mp): 3.200 Euro
- Realizare platformă dejectii solide (175 mp): 5.500 Euro
- Bazin ingropat dejectii solide (100 mp): 3.800 Euro
- Platformă auto: 7.000 Euro
- Racorduri utilităti: 10.000 Euro
- Alte cheltuieli: 9.000 Euro
Total ferma vaci: 103.500 Euro

Nota: preturile sunt orientative si au fost extrase din Studiul de Fezabilitate – Proiect Model pentru Ferma de vaci destinată productiei de lapte, pus la dispozitia celor interesati de către AFIR (fosta APDRP).

Mini sectie de prelucrare a laptelui si productie brânzeturi
- Constructie spatiu (aprox. 120 mp):  36.000 Euro
- Dotari/echipamente :  40.000 Euro
Total mini-sectie productie brânzeturi: 76.000 Euro

Cu alte cuvinte, chiar dacă ai terenul pe care să pornesti afacerea (si acesta este amplasat in imediata vecinătate a retelelor de utilităti), si te apuci să iti faci o fermă de vaci, o mini sectie de prelucrare a laptelui si productie brânzeturi si iti mai cumperi si o masină pentru transportul produselor ajungi la investitie care trece cu usurintă de 200.000 Euro.

Pentru a te lansa intr-o astfel de afacere poti beneficia de fonduri europene prin noul PNDR, aferente perioadei 2014-2020.
Din păcate prin noul program tinerii fermieri vor putea obtine doar 70.000 Euro, ceea ce este insuficient pentru o afacere de acest gen. De aceea, pentru tineri, posibilitătile de finantare a unor astfel de afaceri prin noul PNDR sunt limitate.


La ora actuală in tară există mai multe afaceri de acest gen (o mică fermă + mini-fabrică de brânzeturi) care sunt profitabile, si care, in măsura in care vor realiza in continuare produse de calitate, vor face fată presiunii apărute pe piată ca urmare a eliminării cotei de lapte in Uniunea Europeană.

Succes !
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu