miercuri, 26 octombrie 2016

Idei de afaceri mici la domiciliul clientului

Când nu ai prea multi bani pentru a demara o afacere unul dinte primele lucruri la care te gândesti este sa pornesti o afacere la domiciliu. Teoretic este cea mai convenabila solutie, dar în anumite cazuri nici asta nu este posibil, fie din cauza amplasamentului sau a structurii spatiului, fie a vecinilor. Iti va fi greu sa te apuci de meditatii daca tu stai într-o garsoniera mica la etajul 10, sau sa pornesti o mica afacere cu bijuterii si accessorii hand-made daca vecinii te reclama zilnic pentru zgomotul care îl faci. Problemele de acest gen dispar daca te apuci de o afacere online, caci în acest caz nu conteaza nici unde este locuinta ta si nu mai conteaza nici vecinii. În cazul in care nu esti un expert în utilizarea calculatorului iar mediul online nu te atrage mai ai o varianta: sa pornesti o afacere la domiciliul clientului.
Anumite afaceri, prin specificul lor, trebuie prestate acasa la client, sub atenta supraveghere a beneficiarilor, iar în alte cazuri, chiar daca serviciile se furnizeaza în spatii special amenajate, exista si clienti care prefera sa beneficieze de ele la ei acasa.
În continuare va vom prezenta câteva astfel de idei de afaceri.

Zugravitul si montarea de gresie-faianta
Este o afacere clasica, din care traiesc mii de romani. Daca nu ai o calificare în acest domeniu va trebui mai întâi sa faci un curs de calificare, deoarece la înregistrarea unui PFA cu acest obiect de activitate ti se va cere dovada calificarii în domeniu.
Este suficient sa ai o debara la tine acasa, în care sa îti pastrezi sculele, si o mica autoutilitara (gen Dacia Dokker). Tinând cont de faptul ca la second-hand o astfel de masina poti sa o iei la 4-5000 euro, iar sculele de care ai nevoie nu sunt prea scumpe, se poate spune ca e o afacere pe care o poti demara cu bani putini. Daca esti priceput si serios este imposibil sa nu îti mearga bine dintr-o astfel de afacere.
În timp afacerea poate fi dezvoltata, si exista numeroase exemple de mici afaceri de acest gen care au pornit cu 2 angajati si au ajuns în câtiva ani la firme specializate în amenajari interioare, cu 10-15 angajati.

Montaj si reparatii instalatii termice si electrice
Este o afacere asemanatoare cu cea anterior prezentata, diferenta constând doar în “obiectul muncii”. Si în acest gen de afacere, daca esti priceput poti demara cu o investitie de pâna în 5.000 euro, si ceea ce e foarte important, dintr-o astfel de afacere poti iesi linistit la pensie. In foarte multe domenii în ultimii ani tehnologiile au adus modificari radicale iar preferintele consumatorilor au suferit transformari majore. De aceea anumite produse si servicii care acum 10 ani aveau mare cautare azi nu mai intereseaza pe nimeni. Vestea buna este ca daca te ocupi de zugraveli, montaj gresie-fainata, montaj instalatii termice si instalatii electrice mai mult ca sigur ca în urmatorii 20-25 de ani nu se va întâmpla nimic care sa îti transforme radical afacerea. Bineînteles, permanent apar noi materiale, dar munca si modul de derulare a afacerii va ramâne acelasi.

Servicii de curatenie
Este evident genul de afacere pe care o poti face doar la domiciliul clientului. Ai nevoie de o masina obisnuita si de cel putin un aspirator profesional. Asa ca, daca ai deja o masina, cu investitii minime te poti lansa în afaceri.
Daca locuiesti într-un oras cu peste 100.00 de locuitori si stii cum sa te promovezi ieftin dintr-o astfel de afacere în mod sigur poti câstiga bine decât daca te-ai angaja undeva. Din pacate în orasele ceva mai mici, afacerile de acest gen se confrunta cu mari fluctuatii în ceea ce priveste cererera (prea multe cereri înainte de sarbatori si lipsa clientilor pe perioada verii).
Daca esti un bun organizator afacerea poate fi extinsa prin încheierea unor contracte cu firme si institutii publice.
Deocamdata numarul de mici afaceri de acest gen este mic, daca ne raportam la populatia Romaniei, dar pe masura ce PIB-ul pe cap de locuitor va creste si implicit nivelul de bunastare va creste este de asteptat ca numarul caselor de lux sa creasca, asa cum este si în vest, iar cererea pentru astfel de servicii sa creasca si ea.

Reparatii mobila la domiciliul clientului
Este o afacere de nisa, destul de rar întâlnita, dar pentru care exista cerere. Gânditi-va la faptul ca cei trecuti de prima tinerete prefera sa repare o mobila înainte de a se gândi sa cumpere una noua, si mai gânditi-va si la câti oameni cu un astfel de “profil” exista într-un oras. Sa scoti o mobila din casa si sa o duci la reparat este cam costisitor si singura varianta convenabila este sa vine cineva la tine acasa si sa ti-o repare.
Provocarea într-o astfel de afacere este sa te promovezi, caci reclama la radio-tv e prea costisitoare iar daca umbli din “usa în usa” sa distribui pliante cu greu obtii si rezultate. Pâna acum nici promovarea online nu a dat rezultate doarece cei trecuti de 50 de ani nu erau mari fani ai internetului, dar vestea buna este ca internetul patrunde încet dar sigur si în viata celor trecuti de prima tinerete, ceea ce creaza noi oportunitati în domeniul afacerilor.

Montaj si deblocari usi
Mai nou romanii îsi cumpara usi metalice din magazinele de profil. Multi comercianti asigura transportul la domiciliul clientului, dar nu asigura si montajul, iar cineva tot trebuie sa faca si treaba asta.
Deocamdata cererea pentru astfel de servicii a înregistrat o explozie, dar probabil peste 3-4 ani va intra pe o panta descrescatoare. Vestea buna însa este ca mereu veti avea de lucru, deoarece pe masura ce creste numarul de usi metalice creste si cererea pentru servicii de deblocare.

Servicii de mutare
Daca în trecut romanii aveau o casa în care stateau toata viata, ca si în vest, numarul romanilor care stau în chirie este în crestere, iar cei care locuiesc în chirie, atunci când le apare ceva mai convenabil  îsi schimba rapid locuinta. Altii care o duc ceva mai bine îsi pastreaza casa dar îsi schimba din cand în cand mobila din casa ca sa fie “in ton cu ultimele tendinte”.  Asa ca, oportunitatea de a demara o afacere în sfera serviciilor de mutare si a transportului mobilei este evidenta.
Spre deosebire de afacerile anterior prezentate investitia initiala este cu ceva mai mare, deoarece ai nevoie de cel putin o autoutilitara de 3,5 to.

Reparatii computere
Acum aproape în fiecare casa din România exista si un computer, iar computerele din când în când se mai si strica. Uneori sunt doar probleme de soft, dar pentru detinatori deranjant este faptul ca echipamentul nu functioneaza si cineva trebuie sa le rezolve problema, indiferent ca e vorba de hardware sau de software. Evident, în mai toate orasele existe ateliere de reparatii specializate, dar multi ar prefera ca cineva sa vina la ei acasa si sa le faca tot sistemul functional.
Evident, în cazul în care repari computere la domiciliul clientului nu vei obtine profituri la fel de mari ca atunci cand îti deschizi un atelier de profil, deoarece pierzi mult timp cu deplasarile, dar daca nu ai resurse financiare pentru a deschide atelierul poti demara afacerea începand cu reparatii la domiciliul clientului.

Si daca niciuna din ideile de mai sus nu va atrage, va mai puteti gandi la: gradinarit, masaj terapeutic la domiciliul clientului, servicii de înfrumusetare (coafura, frizerie, manichiura-pedichiura), decoratiuni interioare, plimbarea cainilor … si multe altele.

Succes !

.