Desi
înfiintarea unei săli de nunti în mediul rural nu este o idee de afaceri
nouă, în continuare este o idee care poate aduce multi bani. Chiar dacă în
ultimii 10 ani în numeroase localităti din mediul rural au apărut pensiuni si
restaurante cu spatii generoase pentru organizarea unor evenimente, în
continuare, în marea majoritate a localitătilor rurale, oferta de servicii este mai
mică decât cererea. Deocamdată în cele mai multe localităti, dacă vrei să îti
rezervi o sală pentru o nuntă sâmbătă sau duminică ti se va spune că exista
deja nunti planificate pentru următoarele 3-4 luni, iar în anumite localităti
chiar si 6 luni. Termenul de 3 luni este oarecum rezonabil, căci o nuntă
trebuie pregatită din timp, iar dacă numărul de invitati e ceva mai mai mare înmânarea
invitatiilor ajunge să dureze si 2 luni. Când însă termenul de asteptare pentru
organizarea evenimentului e mai mare de 3 luni, timpul care trece asteptând
sala liberă este timp pierdut. Teoretic cei care vor să se căsătorească ar
putea să caute un restaurant sau o sală de nunti într-un oras din apropierea
localitătii respective, dar este foarte dificil să transporti 200 de persoane
dintr-un sat într-un oras, iar dacă la o bună parte trebuie să le oferi si
cazare se ajunge la costuri foarte mari. De aceea, aproape sigur, tânărul cuplu
ar prefera o altă variantă în comuna în care traiesc, dacă aceasta ar exista.
In concluzie,
în orice localitate din mediul rural unde trebuie să astepti mai mult de 3 luni
pentru a găsi un restaurant liber în vederea organizarii unei nunti ideea înfiintarii
unei săli de nunti poate fi o idee de afaceri foarte bună, si mai ales una extrem
de profitabilă.
Asa cum
probabil intuiti, organizarea de nunti este una dintre cele mai profitabile
afaceri non-agricole care se pot face la tară. Calculele sunt extrem de simple:
la o nuntă obisnuită organizată la tara meniul complet al unui participant la
eveniment nu costă mai mult de 50 lei, în timp ce mirii plătesc pe un meniu de
la 125 lei în sus. In cazul nuntilor “cu pretentii” mai mari costul unui meniu
este mai mare, dar si pretul meniului poate ajunge la 200-250 lei.
Deci la o
nuntă de 200 de persoane fără prea mari pretentii, unde mirii îsi aduc băutura
de acasă, încasezi cel putin 25.000 RON. După ce scazi costul materiilor prime
rămâi cu cca. 15.000 RON, iar dacă scazi costurile cu bucătarii si ospătarii
(pe care îi plătesti oficial, si pentru care plătesti si taxele si impozitele
aferente) mai rămâi cu cel putin 10.000 RON. Din acesti bani mai trebuie să
scazi cheltuielile cu aprovizionarea energia si diverse alte costuri, si la
final vei rămâne cu cca. 8.000 RON. Astfel în lunile în care vei avea 4 nunti
vei obtine un profit (brut) de cel putin 32.000 RON ceea ce înseamnă
aproximativ 7.200 Euro.
Acestea sunt
estimările pentru cazul în care toate nuntile sunt “modeste” dar atunci când
vin cupluri care vor meniuri mai deosebite se poate ajunge si la profituri de 10.000
Euro lună, iar dacă ai norocul să fii dintr-o localitate mai mare, unde la
nunti participă si 300-400 de persoane, poti
ajunge la profituri de 11-12.000 Euro lună. Este un profit mare, pe care
foarte putine afaceri din mediul rural reusesc să îl obtină.
Bineînteles că
pentru a obtine astfel de profituri trebuie să si investesti pe măsură. Acum
sunt la modă corturile pentru nunti. Acestea se realizează pe structuri
metalice din otel sau aluminiu si au un aspect atractiv, potrivit pentru
organizarea de evenimente. Preturile acestor corturi variază foarte mult în
functie de dimensiuni si calitatea materialelor folosite si de tara de
fabricatie. Un cort în care poti găzdui peste 400 de nuntasi, de o calitate
medie spre superioară costă 30-40.000 Euro dacă este produs la noi, iar un cort
pentru nunti de 20 x 50 m produs în Germania, cu structură de aluminiu, polplan
ignifug si semitransparent, picioare si legaturi conex din otel, si inăltime la
varf de 6,0 m costă aproximativ 57.000 Euro.
Pe lângă cort
mai ai nevoie de o serie de echipamente pentru bucătărie, de un bar profesional
si de veselă, care însumate pot ajunge la 30.000 Euro.
Dacă mai
adaugi si un mijloc de transport, ajungi la o investitie de 100.000 Euro sau chiar 120.000 Euro dacă
achizitionezi cortul din străinătate.
In cazul in
care nu ai un teren adecvat si esti nevoit să cumperi un teren în mod evident
costurile demarării afacerii cresc.
ATENTIE: locatia este importantă pentru o
astfel de afacere, mai ales atunci când în zona există si concurenti.
După cum
vedeti, chiar daca este vorba de un cort pentru nunti investitia nu este mică,
dar dacă te gândesti că într-un an, pe parcursul a cca. 8 luni de activitate, poti obtine profituri brute de aproximativ 80.000 - 90.000 Euro, evident că investitia merită făcută.
Bineinteles
succesul afacerii depinde de modul în care stii să îti organizezi activitatea,
de calitatea serviciilor oferite si nu în ultimul rând de concurenta existentă
pe plan local.
Baftă !